”Pașii noștri ne poartă ca pe un pod care unește pământul cu cerul, pe care Domnul l-a întins pentru noi. Să ne ținem mereu ochii ațintiți spre țărmurile sale, pentru a-l iubi pe Dumnezeu și pe frații noștri din toată inima, ca să mergem împreună și, într-o zi, cu toții, să ne putem întâlni din nou în casa Tatălui”, a spus papa Leon XIV la omilia Sfintei Liturghii celebrată în 29 noiembrie a.c. pe ”Volkswagen Arena” din Istanbul. A fost prezent, de asemenea, patriarhul ecumenic Bartolomeu.
”În cadrul acestei Biserici există patru tradiții liturgice diverse – latină, armeană, caldeeană și siriacă –, fiecare fiind purtătoare a unei proprii bogății pe plan spiritual, istoric și bisericesc. Împărtășirea acestor diferențe poate demonstra în mod eminent una dintre cele mai frumoase trăsături ale Miresei lui Cristos: catolicitatea care unește. Unitatea cimentată în jurul altarului este un dar de la Dumnezeu și, ca atare, este puternică și invincibilă, pentru că este opera harului său. În același timp, însă, realizarea sa în istorie ne este încredințată nouă, eforturilor noastre” a spus papa Leon al XIV-lea, la omilia Sfintei Liturghii a primei duminici a Adventului, celebrată sâmbătă, 29 noiembrie a.c., pe ”Volkswagen Arena” din Istanbul.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Leon al XIV-lea la Sfânta Liturghie celebrată pe ”Volkswagen Arena” din Istanbul:
Dragi frați și surori,
Celebrăm această Sfântă Liturghie în ajunul zilei în care Biserica îl comemorează pe sfântul Andrei, apostol și patron al acestei țări. În același timp, începem Adventul pentru a ne pregăti să retrăim, la Crăciun, misterul lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, ”născut, iar nu creat; de o ființă cu Tatăl” (Crezul niceno-constantinopolitan), așa cum au declarat solemn, acum 1.700 de ani, Părinții adunați la Conciliul de la Niceea.
În acest context, Liturgia ne propune, în prima Lectură (cf. Isaia 2, 1-5), una dintre cele mai frumoase pagini din cartea profetului Isaia, unde răsună invitația adresată tuturor popoarelor de a urca pe muntele Domnului (cf. v.3), un loc de lumină și de pace. Aș dori, așadar, să medităm asupra faptului nostru de a fi Biserică, reflectând asupra unor imagini conținute în acest text.
Prima este cea a ”muntelui înălțat mai presus de munți” (cf. Is 2,2). Ne amintește că roadele acțiunii lui Dumnezeu în viața noastră sunt un dar nu numai pentru noi, ci pentru toți. Frumusețea Sionului, cetatea de pe munte, simbol al unei comunități renăscute în fidelitate ce devine semn de lumină pentru bărbați și femei de toate originile, ne amintește că bucuria binelui este contagioasă. Găsim confirmarea acestui lucru în viața multor sfinți. Sfântul Petru îl întâlnește pe Isus grație entuziasmului fratelui său, Andrei (cf. In 1, 40-42), care la rândul său, împreună cu apostolul Ioan, este condus la Domnul de zelul lui Ioan Botezătorul. Sfântul Augustin, secole mai târziu, ajunge la Cristos grație predicii fervente a sfântului Ambrozie, dar și mulți alții.
În toate acestea, există o invitație, și pentru noi, de a reînnoi, în credință, puterea mărturiei noastre. Sfântul Ioan Gură de Aur, un mare păstor al acestei Biserici, a vorbit despre atracția sfințeniei ca despre un semn mai elocvent decât multe miracole. Spunea: ”Minunea se întâmplă și trece, dar viața creștină dăinuie și zidește neîncetat” (Comentariu la Evanghelia Sfântului Matei, 43, 5), și încheia: ”Să veghem, așadar, asupra noastră, ca să fim de folos și altora” (ibid.). Dragilor, dacă vrem cu adevărat să fim de ajutor oamenilor pe care îi întâlnim, să veghem asupra noastră, așa cum recomandă Evanghelia (cf. Mt. 24,42): să cultivăm credința noastră cu rugăciunea și Sacramentele, să o trăim cu consecvență în caritate, să dezbrăcăm – așa cum ne-a spus sfântul Paul în a doua Lectură – faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii (cf. Rom 13,12). Domnul pe care îl așteptăm în glorie la sfârșitul timpurilor, bate la ușa noastră în fiecare zi. Să fim pregătiți (cf. Mt. 24,44) cu o angajare sinceră pentru o viață bună, așa cum ne învață numeroasele modele de sfințenie de care este bogată istoria acestui pământ.
Cea de-a doua imagine care ne vine de la profetul Isaia este cea a unei lumi în care domnește pacea. El o descrie astfel: ”Vor schimba săbiile lor în fiare de plug şi suliţele lor în seceri; niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam şi nu vor mai învăţa războiul” (Isaia 2,4). Cât de urgent simțim această chemare astăzi! Câtă nevoie de pace, unitate și reconciliere este în jurul nostru, dar și în noi și printre noi! Cum putem contribui la a răspunde acestei întrebări?
Ca să înțelegem mai bine acest lucru, vom lua ”logo-ul” acestei călătorii, în care, unul dintre simbolurile alese este un pod. Această imagine ne poate duce cu gândul și la celebrul mare viaduct care, în acest oraș, traversând Strâmtoarea Bosfor, unește două continente: Asia și Europa. Acestuia, de-a lungul timpului, i s-au adăugat încă două pasaje, astfel încât, în prezent, există trei puncte de legătură între cele două maluri. Trei mari structuri de comunicare, schimb și întâlnire: impunătoare pentru privire, dar totuși atât de mici și fragile în comparație cu vastele teritorii pe care le conectează.
Tripla lor extindere peste Strâmtoare ne face să reflectăm asupra importanței eforturilor noastre comune pentru unitate pe trei niveluri: în cadrul comunității, în relațiile ecumenice cu membrii altor confesiuni creștine și în întâlnirile cu frații și surorile aparținând altor religii. Grija față de aceste trei poduri, întărindu-le și extinzându-le în toate modurile posibile, este parte din vocația noastră de a fi o cetate construită pe un munte (cf. Mt 5,14-16).
În primul rând, așa cum am spus, în cadrul acestei Biserici există patru tradiții liturgice diverse – latină, armeană, caldeeană și siriacă –, fiecare purtătoare a unei proprii bogății pe plan spiritual, istoric și eclezial. Împărtășirea acestor diferențe poate demonstra în mod eminent una dintre cele mai frumoase trăsături ale Miresei lui Cristos: catolicitatea care unește. Unitatea cimentată în jurul Altarului este un dar de la Dumnezeu și, ca atare, este puternică și invincibilă, pentru că este opera harului său. În același timp, însă, realizarea sa în istorie ne este încredințată nouă, eforturilor noastre. De aceea, asemenea podurilor de peste Bosfor, ea necesită îngrijire, atenție și ”întreținere”, pentru ca timpul și vicisitudinile să nu-i slăbească structurile, iar temeliile să rămână solide. Cu ochii îndreptați spre muntele făgăduinței, imagine a Ierusalimului ceresc, care este destinația și mama noastră (cf. Gal 4,26), să facem așadar tot efortul pentru a cultiva și a întări legăturile care ne unesc, pentru a ne îmbogăți unii pe alții și pentru a fi înaintea lumii un semn credibil al iubirii universale și infinite a Domnului.
Cea de-a doua legătură de comuniune pe care ne-o sugerează această Liturgie este cea ecumenică. Aceasta este atestată și de participarea reprezentanților altor confesiuni, pe care îi salut cu profundă recunoștință. Într-adevăr, aceeași credință în Mântuitor, ne unește nu numai între noi, ci și cu toți frații și surorile noastre aparținând altor Biserici și comunități creștine. Am experimentat aceasta ieri, în rugăciunea de la İznik. Și aceasta este o cale pe care am parcurs-o împreună de mult timp și al cărei mare promotor și mărturisitor a fost sfântul Ioan al XXIII-lea, legat de acest pământ prin legături intense de afecțiune reciprocă. De aceea, cerând, după cuvintele papei Ioan, ca ”să se împlinească marele mister al acelei unități pe care Isus Cristos a cerut-o Tatălui ceresc cu cele mai arzătoare rugăciuni în ajunul jertfei sale ” (Discurs în deschiderea Conciliului Ecumenic Vatican II, 11 octombrie 1962, 8.2), să reînnoim astăzi ”da-ul” nostru pentru unitate, ”pentru ca toți să fie una” (In 17,21), ”ut unum sint”.
Cea de-a treia legătură de care ne amintește Cuvântul lui Dumnezeu este cea cu membrii comunităților necreștine. Trăim într-o lume în care religia este mult prea adesea folosită pentru a justifica războaie și atrocități. Știm însă că, așa cum afirmă Conciliul Vatican II, ”atitudinea omului față de Dumnezeu Tatăl și atitudinea omului față de semenii săi sunt atât de strâns legate încât Scriptura spune: «Cine nu iubeşte nu l-a cunoscut pe Dumnezeu» (1 Ioan 4,8)” (Declarația Nostra Aetate, 5). De aceea, vrem să mergem împreună, prețuind ceea ce ne unește, dărâmând zidurile prejudecăților și ale neîncrederii, promovând înțelegerea și stima reciprocă, pentru a oferi tuturor un mesaj puternic de speranță și o invitație de a deveni ”făcători de pace” (Mt 5,9).
Dragilor, să facem din aceste valori rezoluțiile noastre pentru timpul Adventului și, cu atât mai mult, pentru viața noastră, atât personală, cât și comunitară. Pașii noștri ne poartă ca pe un pod care unește pământul cu Cerul, pe care Domnul l-a întins pentru noi. Să ne ținem mereu ochii ațintiți spre țărmurile sale, pentru a-l iubi pe Dumnezeu și pe frații noștri din toată inima, pentru a merge împreună și, într-o zi, cu toții, să ne putem întâlni din nou în casa Tatălui.
***
Duminică, 30 noiembrie a.c., sărbătoarea sfântului apostol Andrei, fratele sfântului apostol Petru și ocrotitorul Patriarhiei ecumenice. La ora 9.30, papa efectuează o vizită de rugăciune la catedrala armeană apostolică și adresează celor prezenți un cuvânt de salut. La 10.30, Succesorul lui Petru asistă la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din biserica patriarhală ”Sfântul Gheorghe” din Fanar și prezintă al patrulea discurs al vizitei. Binecuvântarea ecumenică, programată la ora 12.30, este urmată de momentul convivial al prânzului împreună cu patriarhul ecumenic Bartolomeu.
La ora 14.15 este programată ceremonia de plecare din Istanbul cu direcția Beirut, sosirea fiind prevăzută la ora locală 15.45. După ceremonia de bun venit, papa merge la Palatul prezidențial pentru o vizită de curtoazie la președintele Libanului. Tot aici, papa are întâlniri succesive cu președintele Adunării naționale și cu primul ministru, urmate, la ora 18.00, de o întâlnire cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic, în fața cărora prezintă primul discurs în Țara Cedrilor.
