În fața multelor treburi de fiecare zi, e necesar să ne amintim că ”noi nu suntem mașini, ci avem o inimă, mai mult, suntem o inimă” care rămâne neliniștită până când nu se va odihni în Dumnezeu Iubire: este, pe scurt, cateheza papei Leon al XIV-lea prezentată la audiența generală de miercuri, 17 decembrie a.c., în Piața San Pietro. Cateheza continuă seria dedicată pe timpul jubileului lui Cristos, speranța noastră.
”Țărmul autentic al inimii nu constă în posesia de bunuri ale acestei lumi, ci în a urmări ceea ce o poate copleși pe deplin, adică iubirea lui Dumnezeu ori, mai bine spus, Dumnezeu Iubire”: a spus papa Leon al XIV-lea la cateheza audienței generale de miercuri, 17 decembrie a.c., desfășurată în Piața San Pietro cu participarea a aproximativ 25 de mii de romani și pelerini. Cateheza de miercuri, a opta din ciclul ”Învierea lui Cristos și provocările lumii actuale”, a avut ca temă generală ”Paștele ca țărm al inimii neliniștite”.
Înainte de a merge în Piața San Pietro, papa a trecut prin Aula Paul al VI-lea unde a salutat bolnavii mai vulnerabili. Ei au fost îndrumați în aula acoperită pentru a fi feriți de intemperiile vremii din aceste zile. Pontiful le-a transmis urarea ca, bucuria acestui timp de apropiere la sărbătoarea Nașterii Domnului să-i însoțească pe toți, pentru a fi întotdeauna în mâinile Domnului ”cu iubirea pe care numai Dumnezeu o poate dărui”.
Primit cu afecțiune în Piața Sfântul Petru, papa a vorbit pe larg la cateheză despre felul în care învierea lui Isus luminează în mod special o trăsătură a experienței noastre, marcată de o mișcare constantă care ne cere pretutindeni rapiditate în acțiune și rezultate optimizate. ”Când vom lua parte la victoria sa asupra morții”, s-a întrebat pontiful, ”atunci noi ne vom odihni? Credința ne spune: da, ne vom odihni. Dar nu vom fi inactivi, căci vom intra în odihna lui Dumnezeu, care este pace și bucurie”. Dar până atunci, a reluat papa, noi nu trebuie să așteptăm cu pasivitate, căci aceasta ne poate schimba încă de acum.
Zi de zi, a remarcat Sfântul Părinte, suntem luați cu numeroase activități practice. La rândul său, Isus s-a implicat cu persoanele și viața din jurul său, fără a se cruța, dimpotrivă, ”dăruindu-se până la sfârșit”. Cu toate acestea, ”simțim de multe ori că dorința de a face mult, în loc să ne dăruiască împlinire, devine un vârtej care ne amețește, ne răpește seninătatea și ne împiedică să trăim cât mai bine ceea ce este cu adevărat important pentru viața noastră”. Astfel, la încheierea unor zile pline de activități, ne simțim uneori cu sufletul gol ”pentru că noi nu suntem mașini, avem o inimă, mai mult, am putea spune că suntem o inimă”.
”Inima”, a subliniat Leon al XIV-lea, ”este simbolul întregii noastre umanități, ansamblul de gânduri, simțăminte și dorințe, centrul invizibil al persoanei. Evanghelistul Matei ne îndeamnă să medităm la importanța inimii atunci când relatează această frază foarte frumoasă a lui Isus: Acolo unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră (Mt 6,21). așadar, locul în care se păstrează adevărata comoară este inima, nu seifurile pământești, nu marile investiții financiare, care n-au fost nicicând mai înnebunite și pe nedrept concentrate, idolatrizate cu prețul sângeros a milioane de vieți omenești și al devastării creației lui Dumnezeu”.
”Este important să ne gândim la aceste aspecte pentru că, în numeroasele obligații pe care le înfruntăm în continuu, iese la suprafață tot mai mult riscul dispersării, uneori al disperării, al lipsei de sens, chiar și în persoanele care aparent sunt de succes. În schimb, a citi viața sub semnul Învierii, a vedea viața împreună cu Isus înviat, înseamnă a găsi accesul către esența persoanei umane, accesul către inima noastră: cor inquietum [inima neliștită – tr.n.]. Prin adjectivul inquietum (neliniștită), sfântul Augustin ne face să înțelegem elanul ființei umane îndreptate către adevărata sa împlinire. Fraza integrală face trimitere la începutul Confesiunilor, unde Augustin scrie: Doamne, pentru tine ne-ai făcut și inima noastră este neliniștită până când nu se odihnește în tine” (I, 1,1).
”Neliniștea”, a subliniat Leon al XIV-lea, ”este semnul că inima noastră nu se mișcă la întâmplare, în mod dezordonat, fără un scop ori fără un țel, dar este orientată către destinația ei ultimă: întoarcerea acasă. Iar țărmul autentic al inimii nu constă în posesia de bunuri ale acestei lumi, ci în a urmări ceea ce o poate copleși pe deplin, adică iubirea lui Dumnezeu ori, mai bine spus, Dumnezeu Iubire. Această comoară, însă, poate fi găsită numai iubindu-l pe aproapele întâlnit de-a lungul drumului, pe frații și surorile în carne și oase, a căror prezență solicită și interpelează inima noastră, chemând-o să se deschidă și să se dăruiască. Aproapele îți cere să mergi mai încet, să-l privești în ochi, uneori să-ți schimbi planurile, poate chiar și direcția”.
”Iată, așadar”, a reluat papa la finalul catehezei, ”care este secretul mișcării inimii omenești: a se întoarce la izvorul ființei, a se bucura cu bucuria care nu încetează și care nu dezamăgește. Nimeni nu poate să trăiască fără un sens care să meargă dincolo de contingent și de ceea ce trece. Inima omului nu poate trăi fără să spere, fără să știe că este făcută pentru plinătate, nu pentru lipsă. Isus Cristos, prin întruparea, patima, moartea și învierea sa a pus temelia trainică a acestei speranțe. Inima neliniștită nu va fi dezamăgită dacă intră în dinamismul iubirii pentru care este creată. Țărmul este sigur, viața a învins și, în Cristos, va continua să învingă în orice moarte din cotidianitate. Aceasta este speranța creștină: să-l binecuvântăm și să-l preamărim mereu pe Domnul care ne-a dăruit-o!”.
După rezumatul catehezei prezentat în mai multe limbi, papa a salutat grupurile de pelerini din diferite țări. La nelipsitul salut final, adresat bolnavilor, soților recent căsătoriți și tinerilor, papa a spus: ”Peste doar câteva zile va fi Crăciunul și mă gândesc că în casele voastre este încheiată sau aproape de încheiere amenajarea Ieslei, sugestiva reprezentare a misterului Nașterii lui Cristos. Vă urez ca un element atât de important, nu doar pentru credința noastră, dar și pentru cultura și arta creștină, să continue să facă parte din Crăciun ca să ne amintească de Isus care, făcându-se om, a venit să locuiască între noi. Pe voi toți vă binecuvântez!”.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, urmată de binecuvântarea apostolică a papei ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
