”[…]suntem chemați astăzi să medităm la ceea ce Domnul a făcut pentru noi în anul care a trecut, precum și să facem un examen sincer de conștiință, să evaluăm răspunsul nostru la darurile sale și să cerem iertare pentru toate momentele în care nu am reușit să prețuim inspirațiile sale și să investim în cel mai bun mod talanții pe care ni i-a încredințat (cf. Mt 25,14-30)”, a spus papa Leon XIV miercuri, 31 decembrie, la ultima cateheză generală din Anul Domnului 2025, în Piața Sfântul Petru.
”Din acest motiv, aș dori să închei prin a reaminti cuvintele cu care sfântul Paul al VI-lea, la sfârșitul Jubileului din 1975, a descris mesajul său fundamental: acesta, spunea el, se rezumă într-un singur cuvânt: ”iubire”. Și a adăugat: ”Dumnezeu este iubire!”. Aceasta este revelația inefabilă cu care Jubileul, prin învățătura sa, indulgența sa, iertarea sa și, în final, pacea sa, plină de lacrimi și bucurie, a voit să ne umple sufletul astăzi și viața de mâine: Dumnezeu este iubire! Dumnezeu mă iubește! Dumnezeu mă aștepta, și eu L-am găsit! Dumnezeu este milostivire! Dumnezeu este iertare! Dumnezeu este mântuire! Dumnezeu, da, Dumnezeu este viață!” (Audiența generală, 17 decembrie 1975). Fie ca aceste gânduri să ne însoțească la trecerea de la vechiul an la cel nou, și apoi întotdeauna, în viețile noastre”, a spus papa Leon al XIV-lea miercuri, 31 decembrie, în prezența a mii de romani și pelerini, la ultima cateheză generală a Anului Domnului 2025, din Piața Sfântul Petru. Un rezumat al Anului Sfânt: călătorie, destinație și Poarta Sfântă. Aceste trei semne au fost în centrul meditației Sfântului Părinte.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, meditația papei Leon al XIV-lea de la cateheza audienței generale de miercuri, 31 decembrie 2025:
Dragi frați și surori, bună dimineața și bine ați venit!
Trăim această întâlnire de reflecție în ultima zi a anului calendaristic, aproape de sfârșitul Jubileului și în inima timpului Crăciunului.
Anul care a trecut a fost, cu siguranță, marcat de evenimente importante: unele de bucurie, cum ar fi pelerinajul atâtor creștini cu ocazia Anului Sfânt; altele dureroase, cum ar fi moartea regretatului papă Francisc și războaiele care continuă să devasteze planeta. La final, Biserica ne invită să punem totul înaintea Domnului, încredințându-ne Providenței Sale și cerându-I să reînnoiască, în noi și în jurul nostru, în zilele care vor veni, minunile harului și milostivirii sale.
În această dinamică se încadrează tradiția cântului solemn a Te Deum-ului, cu care Îi vom mulțumi Domnului în această seară pentru binefacerile primite. Vom cânta: ”Te preamărim, Dumnezeule”, ”Tu ești speranța noastră”, ”Milostivirea ta să fie mereu cu noi”. În acest sens, papa Francisc a observat că, în timp ce ”recunoștința lumească, speranța lumească sunt evidente, […] aplatizate asupra sinelui, asupra intereselor sale, […] în această Liturgie se respiră o cu totul altă atmosferă: cea a preamăririi, a uimirii, a recunoștinței” (Omilia Vesperelor din Solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, 31 decembrie 2023).
Și cu aceste atitudini suntem chemați astăzi să medităm la ceea ce Domnul a făcut pentru noi în anul care a trecut, precum și să facem un examen sincer de conștiință, să evaluăm răspunsul nostru la darurile sale și să cerem iertare pentru toate momentele în care nu am reușit să prețuim inspirațiile sale și să investim în cel mai bun mod talanții pe care ni i-a încredințat (cf. Mt 25,14-30).
Aceasta ne conduce la a reflecta asupra unui alt mare semn care ne-a însoțit în ultimele luni: cel al ”călătoriei” și al ”destinației”. Anul acesta, nenumărați pelerini au venit din toate părțile lumii pentru a se ruga la mormântul lui Petru și pentru a-și confirma angajamentul față de Cristos. Aceasta ne amintește că întreaga noastră viață este o călătorie, al cărei scop ultim trece dincolo de spațiu și timp, pentru a se împlini în întâlnirea cu Dumnezeu, în deplină și veșnică comuniune cu El (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1024). Vom cere acest lucru și în rugăciunea Te Deum, când vom spune: ”Primește-ne în slava ta, în adunarea sfinților”. Nu este o coincidență faptul că sfântul Paul al VI-lea a definit Jubileul ca un mare act de credință în ”așteptarea destinelor viitoare [...] pe care chiar acum le pregustăm și [...] le pregătim” (Audiența generală, 17 decembrie 1975).
Și în această lumină escatologică a întâlnirii dintre finit și infinit, se încadrează un al treilea semn: trecerea prin Poarta Sfântă, pe care atâția dintre noi am făcut-o, rugându-ne și implorând indulgență pentru noi înșine și pentru cei dragi. Exprimă ”da”-ul nostru către Dumnezeu, care cu iertarea sa ne invită să trecem pragul unei vieți noi, animată de har, modelată după Evanghelie, înflăcărată de ”iubirea față de aproapele, în a cărui definiție [este...] inclus fiecare om, [...] care are nevoie de înțelegere, ajutor, mângâiere, sacrificiu, chiar dacă ne este personal necunoscut, chiar dacă este supărător și ostil, totuși învestit cu demnitatea incomparabilă a unui frate” (Sfântul Paul al VI-lea, Omilie la încheierea Anului Sfânt, 25 decembrie 1975; cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1826-1827). Este ”da”-ul nostru pentru o viață trăită cu angajament în prezent și orientată spre veșnicie.
Preaiubiților, să medităm asupra acestor semne în lumina Crăciunului. Sfântul Leon cel Mare, în această privință, a văzut în sărbătoarea Nașterii lui Isus proclamarea unei bucurii care este pentru toată lumea: ”Sfântul să se bucure”, a exclamat el, ”pentru că se apropie de răsplata sa; păcătosul să se bucure, pentru că i se oferă iertarea; păgânul să aibă curaj, pentru că este chemat la viață” (Primul discurs despre Nașterea Domnului, 1).
Invitația sa de astăzi ni se adresează nouă, tuturor, sfinți prin Botez, pentru că Dumnezeu a devenit însoțitorul nostru în călătoria spre Viața adevărată; nouă, păcătoșilor, pentru că, iertați, cu harul său putem să ne ridicăm și să pornim din nou la drum; și, în sfârșit, nouă, săraci și fragili, pentru că Domnul, luând asupra Sa slăbiciunea noastră, a răscumpărat-o și ne-a arătat frumusețea și puterea ei în umanitatea Sa perfectă (cf. In 1,14).
Din acest motiv, aș dori să închei prin a reaminti cuvintele cu care sfântul Paul al VI-lea, la sfârșitul Jubileului din 1975, a descris mesajul său fundamental: acesta, spunea el, se rezumă într-un singur cuvânt: ”iubire”. Și a adăugat: ”Dumnezeu este iubire!”. Aceasta este revelația inefabilă cu care Jubileul, prin învățătura sa, prin indulgența sa, prin iertarea sa și, în final, prin pacea sa, plină de lacrimi și bucurie, a voit să ne umple sufletul astăzi și viața de mâine: Dumnezeu este iubire! Dumnezeu mă iubește! Dumnezeu mă aștepta, și eu L-am găsit! Dumnezeu este milostivire! Dumnezeu este iertare! Dumnezeu este mântuire! Dumnezeu, da, Dumnezeu este viață!” (Audiența generală, 17 decembrie 1975). Fie ca aceste gânduri să ne însoțească la trecerea de la vechiul an la cel nou, și apoi întotdeauna, în viețile noastre.
În final, pontiful a salutat diferitele grupuri de pelerini prezenți în Piață: din Franța, Italia, Polonia, Australia, China, Filipine și Statele Unite ale Americii.
La nelipsitul salut adresat tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa i-a îndemnat pe fiecare ”să meargă pe calea umilinței, pe care Fiul lui Dumnezeu a ales-o pentru sine când a venit în lume”.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, și cu binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
***
Menționăm că în seara zilei de miercuri, 31 decembrie 2025, papa Leon al XIV va prezida rugăciunea Vesperelor în ajunul sărbătorii Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu și îl va preamări pe Dumnezeu, pentru anul care a trecut, prin cântarea Te Deum, în Bazilica Sfântul Petru, începând cu ora 17.00, ora Romei.
