În Duminica a VIII-a după Rusalii, 26 iulie 2026, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj. Pornind de la Evanghelia înmulțirii pâinilor (Mt 14, 14-22), Preafericirea Sa a invitat credincioșii să contemple contrastul dintre „banchetul lui Irod”, expresie a logicii lumii, și adevăratul Banchet al lui Dumnezeu, care se împlinește în Sfânta Liturghie și deschide drumul spre Ierusalimul ceresc.
Mai jos vă oferim transcrierea integrală a predicii:
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit. Amin.
Preacucernici confrați preoți, preacuvioși frați, cuvioase surori, dragi seminariști, iubiți frați și surori în Cristos, suntem în această sfântă catedrală și o vedem, de multe ori, ca pe un loc fix, stabil în viața noastră și în viața Bisericii noastre. Și, cu toate acestea, această catedrală și toate bisericile în care intrăm nu sunt decât simboluri care ne împing mai departe, într-un continuu exod spre Ierusalimul ceresc.
Faptul că venim aici, faptul că ne simțim o familie cu toții, faptul că celebrăm Sfânta Liturghie, ascultăm Cuvântul Domnului și primim Trupul și Sângele Lui ne ajută să prindem putere, să ne întărim unii pe alții și să mergem mai departe pe calea noastră.
Astăzi avem o Evanghelie pe care, cu siguranță, ați mai auzit-o și o cunoașteți: înmulțirea pâinilor. Merită însă să privim contextul în care această înmulțire are loc. Fiindcă, dacă vă uitați cu câteva versete înainte, înainte de acest banchet al pâinilor există un alt banchet: banchetul lui Irod.
Un banchet după logica lumii acesteia. Un banchet în care totul pare perfect: abundență, lux, lumină, oameni mulți, frumos îmbrăcați. Dar cum se termină banchetul lui Irod? Se termină cu moartea lui Ioan Botezătorul. Așa sunt banchetele lumii acesteia.
După moartea lui Ioan Botezătorul, Isus Își ia ucenicii și iese din cetate într-un loc pustiu. Locul pustiu este, în mod normal, exact opusul banchetului. În pustiu nu este nimic: nici haine frumoase, nici lumini, nici mese încărcate. Și totuși, în pustiu este prezența lui Dumnezeu. Isus este în mijlocul noului popor.
Și acolo, în pustiu, în afara cetății, acolo unde ar trebui să fie lipsă și sărăcie, Isus transformă deșertul într-un loc binecuvântat. Și, deși tot ceea ce au la dispoziție sunt cinci pâini și doi pești, Isus le ia, le binecuvântează și le împarte tuturor. Iar acest puțin devine loc de abundență.
După ce mănâncă toți, cinci mii de oameni, fără a-i socoti pe femei și pe copii, așa cum spune textul biblic, mai rămân douăsprezece coșuri.
Și atunci, iubiți credincioși, ne putem întreba: ce legătură are această Evanghelie cu noi, cei de astăzi? Este doar relatarea unui episod petrecut acum două mii de ani? Este doar relatarea unei minuni pe care Isus a făcut-o, menită să ne dea curaj și speranță?
Nu. Este o parabolă a vieții noastre.
Unde suntem noi acum, iubiți credincioși? Suntem la un banchet asemenea celui din Evanghelie. Am ieșit din lumea în care trăim, fiindcă știm că nu aparținem acestei lumi, și am intrat într-un spațiu în care Dumnezeu este Stăpân. De aceea această catedrală și bisericile noastre sunt atât de importante. Fiindcă ne aduc mereu aminte cine suntem și care este relația noastră cu Dumnezeu.
Și noi suntem la un astfel de banchet. Peste puțin timp, Isus, prin preoții Săi, va frânge Pâinea și o va da tuturor. Va fi pâine din belșug și va fi Pâinea Vieții. Acesta este adevăratul banchet.
Noi ieșim mereu de la banchetul lumii pentru a intra la banchetul lui Dumnezeu. De aceea Biserica ne invită să venim la Sfânta Liturghie, să participăm la rugăciunile ei și la ritmul ei liturgic, tocmai pentru a ne ajuta să ieșim mereu din logica banchetului lui Irod, din logica banchetelor acestei lumi, și să ne aducem aminte că noi Îi aparținem lui Dumnezeu, că avem un alt banchet și o altă familie.
Și, în același timp, să nu uităm că suntem într-un continuu exod. Noi trebuie să ieșim neîncetat din lumea aceasta, până când vom ieși pe deplin, în acel moment pe care lumea îl numește moarte, iar noi îl numim trecere la adevărata viață. Atunci exodul nostru se va încheia. Atunci vom participa la Sfânta Liturghie pe care astăzi o celebrăm aici, împlinită în ceruri.
Așa este și în această catedrală. Noi celebrăm Sfânta Liturghie, dar, dacă vă veți ridica privirea spre cupolă, veți vedea reprezentată Liturghia cerească. Este un semn care ne ajută să înțelegem comuniunea ce există deja aici, pe pământ, între noi și Dumnezeu și faptul că ceea ce săvârșim aici are legătură directă cu viața veșnică.
De aceea cuvântul Evangheliei este cuvânt viu, cuvânt de viață. Fiindcă ne transformă, ne zidește în fiecare clipă și ne aduce aminte cine suntem. Ne ajută să ne naștem mereu din nou și să devenim făpturi noi. De aceea, înainte de a fi proclamată, Evanghelia este purtată în procesiune, pentru ca noi să înțelegem că acolo se află un dar esențial din care ne hrănim.
Și astfel, îmbogățiți de toate aceste daruri, la fiecare Sfântă Liturghie, Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă încă o parte din misterul Său, ne dă o lumină nouă, pentru ca să înțelegem și să creștem zi de zi.
Aceștia suntem noi, iubiți credincioși: familia, poporul banchetului lui Dumnezeu.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca astfel să ne trăim viața, nu doar la nivel comunitar, ci și la nivel personal. Fiindcă aici este locul în care suntem întăriți de prezența fraților și a surorilor noastre. Aici ne aducem aminte cine suntem. Dar apoi ne întoarcem în viața noastră de fiecare zi, iar acolo Liturghia trebuie să continue.
În fiecare clipă a vieții noastre, în fiecare zi a săptămânii, chiar dacă nu suntem mereu aici, trebuie să ne aducem aminte de acest moment. Alegerile noastre, viața noastră de fiecare zi trebuie să corespundă acestui banchet.
Noi suntem creștini, suntem botezați, iar viața și alegerile noastre trebuie să reflecte harul Botezului. În fiecare clipă să mărturisim, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre și prin viața noastră, că aparținem banchetului lui Dumnezeu.
Lăudat să fie Isus Cristos!
