Mă voi întoarce să-L ador pe Pruncul Isus și mă voi minuna încă o dată contemplându-L pe Atotputernicul care se face mic, care alege calea greutăților, a emigrației, a frământărilor vieții. Cu Ieslea Nașterii, Domnul mă conduce nu doar la emoție, ci mă face și mai înțelept. Regândindu-mă la viața mea îmi dau seama că erorile majore au apărut atunci când m-am luat în serios. Trăim într-o cultură a omului „care face totul singur”: pare că totul depinde de mine, depinde de modul în care acționez și în care îmi programez timpul. Pentru un creștin este o atitudine greșită. De mici ne spuneau să ne comportăm cât mai bine și aveau dreptate, dar acum când sunt mare, trebuie să înțeleg că sunt mic. Isus, „chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, și a zis: adevărat zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt 18, 2-3). În acest fel, Isus însuși mă învață să privesc Ieslea. Eu sunt acela care am nevoie de tot, asemenea Pruncușorului: aceasta înseamnă trăirea în credință. Trebuie să trăiesc cu încrederea că Dumnezeu Tatăl va face lucrurile înainte, mai multe și mai bune. Sunt un slujitor inutil. Viața mea va fi bogată și fericită dacă-L las să mi-o facă. Rugăciunea este portița, unicul instrument care remediază lucrurile. „Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde” (Mt 16, 25). Eu i-aș fi făcut intrarea lui Isus în istorie asemenea unui lider de succes călare pe cal, dar El însă mă învață calea adevărată a creaturii care trăiește încredințându-se Creatorului. Pruncul Isus mă cheamă să-L urmez.
Traducere: Liviu Ursu
