În urmă cu 19 ani, pe 7 mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea ajungea în România, la București. Cu toate că nu a putut vizita mai multe regiuni ale țării noastre unde există importante comunități catolice, vizita rămâne una istorică pentru că era prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un Suveran Pontif vizitat o ţară preponderent de o altă confesiune decât cea catolică.
Vizita Papei Ioan Paul al II-lea, în România, a început pe 7 mai 1999, la prânz, fiind întâmpinat de președintele de atunci al României, de Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, PF Lucian Mureșan, de Arhiepiscopul Ioan Robu, de Nunțiul Apostolic, Jean-Claude Perisset, de Patriarhul de atunici al Bisericii Ortodoxe și alte personalități ale vieții politice și publice românești.
Cuvintelor de bun venit, Sancitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a răspuns în dulcele grai românesc: "Cu mare bucurie sosesc, astăzi, în România, națiune mult dragă mie și pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoție i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care, în prevăzătoarea Sa bunăvoință, mi-a hărăzit să văd realizat acest gând. (...) Am încredere că vizita mea va contribui la cicatrizarea rănilor produse în relațiile dintre Bisericile noastre în timpul celor cincizeci de ani care s-au scurs și va deschide un anotimp de colaborare reciprocă plină de încredere (...)".
Sfântul Ioan Paul al II-lea în discursul său fratern și emoționant, vorbind despre greutățile prin care a trecut țara noastră în timpul regimului comunist, a subliniat importanta jertfă a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică: „Preaiubiţi fraţi şi surori din România! Patria voastră a cunoscut în acest secol care se apropie de sfârşit ororile unor dure sisteme totalitare, împărtăşind în suferinţă soarta a numeroase alte ţări din Europa. Regimul comunist a suprimat Biserica de rit bizantin-român unită cu Roma, a persecutat episcopi şi preoţi, călugări, călugăriţe şi laici, dintre care nu puţini au plătit cu sângele fidelitatea lor faţă de Cristos. Unii au supravieţuit torturilor şi sunt încă printre noi.
Gândul meu pătruns de emoţie se îndreaptă acum spre merituosul şi prea scumpul cardinal Alexandru Todea, arhiepiscop emerit de Făgăraş şi Alba-Iulia, care a petrecut 16 ani în închisoare şi 27 în domiciliu obligatoriu. Aducându-i omagiu lui, care, în suferinţa acceptată cu creştinească răbdare din mâinile lui Dumnezeu, îşi continuă slujirea de fidelitate faţă de Biserică (...)”.
ACC
