Ev: Luca 7,11-16
Două alaiuri se întâlnesc în evanghelia de astăzi și în viața noastră. Încontinuu. În fiecare zi. Acela al vieții, ce îl are pe Isus și pe cei ai lui în jur. Și acela al morții, cu o maică ce-și plânge fiul mort și pe cei ce merg împreună cu ei. Două cortegii ce se confruntă în sufletul nostru constant.
Lui Isus i se face milă. De acea mamă, ce îi aduce poate aminte de Maica lui, care își va plânge Fiul sub cruce. De suferința pentru unicul fiu mort, ce îi aduce aminte de Tatăl ce din iubire pentru om își jertfește Unicul Fiu.
O confruntare din care viața iese victorioasă. Moartea este învinsă. “Unde este moarte biruința ta?”.
E un destin ce ne așteaptă, după Înviere, pe fiecare dintre noi: moartea nu va mai fi decât o clipire din ochi. Isus ne va întâmpina cu aceleași minunate cuvinte: “Ție îți spun: ridică-te!”
Cu cât mai mult ne vom aduce aminte în rugăciune, în fiecare zi, în fiecare clipă, de acest minunat mister, ce există deja în sufletul nostru precum o sămânță de muștar, cu atât mai mult vom fi ai lui Isus și vom păși cu alaiul vieții. Iar zâmbetul de pe buze nimeni nu ni-l va șterge.
Alaiul morții va încerca încontinuu să ne taie calea, să ne facă ai lui, să ne umple ochii de lacrimi. Și chiar dacă uneori vom face un pas în plus înspre hăul suferinței, să știm că o Mamă înlăcrimată ne veghează și un Prieten Bun e tot timpul lângă noi, ne așteaptă și ne șoptește: “Ție îți spun trezește-te!”
PS Claudiu
Episcopul Curiei
