Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Iartă-mă, părinte, pentru că sunt un dezastru

 
Iartă-mă, părinte, pentru că sunt un dezastru
  • 05 Feb 2019
  • 715

De Simcha Fischer

Sâmbătă mi-am dat seama că pot să merg la cumpărături, să mă confesez, apoi terminând  cumpărăturile să fiu acasă înainte de cină.

Nu există nimic altceva cărei să i se opună atâta rezistență decât spovedaniei. Imediat ce ideea îmi trece prin cap, apar și unsprezece scuze. Nu e nimic de făcut! Am pui în mașină și se strică! Nu ar fi indicat, deoarece am lăsat copilul acasă! Probabil pe părintele Dan îl doare spatele, și ultimul lucru pe care l-ar dori este să fie multă lume la confesional! Nu îmi aduc aminte bine nici măcar orarul pentu spovezi! Fac parte din această parohie doar de nouă ani, de unde să știu la ce oră începe programul pentru spovezi? Și oricare ar fi nu am avut timp să mă pregătesc așa cum trebuie! Ar fi o insultă adusă lui Dumnezeu să mă prezint acolo și să povestesc ceva și să las la o parte ceea ce este mai important. Ar fi mai bine să amân până voi fi cu adevărat pregătită. Spovedania este importantă, deci trebuie făcută cum se cuvine. Să lăsăm pe altădată.

Acest mod de a pune problema îmi e atât de familiar că nici nu-l mai eu în calcul. După ce trece îmi zic: ”Totul e bine? Ok, atunci merg să mă spovedesc”. Și așa am mers, agâțându-mă de ideea că poate, doar poate, programul de spovezi începe la două, și dacă ajung la două și jumătate e prea târziu. Poate biserica nu era nici măcar acolo...

Eeh, biserica era încă acolo, și nu am ajuns prea târziu. Eroare!

Am avut de luptat cu o mică confuzie în ce privește o chestiune spirituală care mi-a adus o oarecare suferință. În timp ce îngenunchiam, inima mea a oftat:

Ascultă, Doamne. Nu vreau să-ți zic cum să-ți faci treaba. Presupun că Tu mă iubești. Iată sufletul meu, îl deschid în fața Ta. Dacă îmi spui ceva de care am nevoie să aud, voi încerca să ascult. Nu știu ce altceva să zic. Dă-mi putere. Ok, mulțumesc. Ne vedem.

Și știți ceva? Păstorul (ISUS) mi-a zis ceva foarte clar, și evident, și util, și luminător, și eliberator. A fost mult mai clar decât aș fi putut spera, și am ieșit din confesional zâmbind ca o idioată. Și plângând. Și surâzând, în timp ce îmi curgea nasul și îmi cânta sufletul.

A fost minunat. Sunt fericită când se întâmplă.

Dar și când este o spovedanie normală, în care repet pentru a mia oară aceleași păcate și preotul mă iartă, fără să fie un moment crucial, mă simt la fel (...)

Nu a fost mereu așa. Au fost momente în care mă opuneam confesării. Când mă aflam în cofesional mă simțeam nesigură și nervoasă, falsă și mincinoasă. Ieșeam și mă gândeam: ”Of, stai, am uitat ce era important! Nu cred că am explicat cu adevărat ce se întâmplă. Și acel lucru ce s-a petrecut în urmă cu unsprezece ani? L-am mărturisit? Trebuie să stau din nou la coadă? La ce ajută dacă e făcută așa de rău? ” (...)

Și atunci ce s-a schimbat?

Într-un final am înțeles că pun prea mare accent pe necesitatea de-a face bine lucrurile. Am înțeles că nu era niciun mod de-a face lucrurile destul de bine ca să-mi câștig iertarea. Nu în aceasta constă esențialul. Esențial era chiar faptul că eu eram nesigură și imperfectă, că uitam lucruri și mă simțeam bine așa. Înainte de toate pentru aceasta avem nevoie să ne spovedim. Intru în acel loc și Isus se uită la mine și îmi zice: ”Uite, mă voi ocupa de...tot, ok? Voi avea grijă de tine”.

Aceasta e esențial. Pentru aceasta a murit, nu e vorba că am putea face bine ceva.Tot ceea ce trebuie să facem este să mergem acolo, și El va avea grijă de noi. Aceasta este semnificația faptului că Isus a murit pentru noi. Suferim și luptăm încă, simțim durere și tristețe, vină și neliniște, dar nu trebuie să ne preocupăm să facem lucrurile prea bine. Nu suntem eficenți. Ceea ce Isus vrea de la noi este să ne deschidem Lui și să vedem clar neputința noastră. Aceasta așteaptă El. Aceasta vrea, mai mult decât o listă de păcate impecabilă. Vrea să ne gândim mai puțin la noi și la lipsurile noastre și mai mult să ne gândim la El și la mila Sa fără margini.

Evident că trebuie să ne străduim cât mai mult să ne îndeplinim datoriile noastre. Din această cauză Biserica ne spune ce să zicem și ce să facem; și dacă, trebuie să zicem și să facem ceva. Dar chiar dacă încercăm să facem cât putem noi de bine, să ne amintim că nici ceea ce putem noi să facem cel mai bine nu va fi niciodată suficient.

De aceea...să ne relaxăm.

În confesional, ceea ce trebuie să facem este să admitem înfrângerea și să o pasăm Lui. Aceasta vrea El. Și când fac acest lucru, ies din confesional zâmbind,cu  nasul curgând și cu sufletul cântând.

Mulțumim lui Dumnezeu!

 

Traducere: AMR



Sursa:it.aleteia.org

 

Știri din aceeași categorie